sâmbătă, 26 iunie 2010

Deasupra ratiunii

Cunoasterea prin intermediul ratiunii este limitata.
Raspunsurile la intrebarile fundamentale (cine suntem, de unde venim, care este sensul vietii) sunt dincolo de ratiune. Ar fi chiar irational sa sustinem ca se poate cunoaste totul prin intermediul ratiunii.
Stiinta, desi este mereu in progres, ramane limitata in fata infinitului pe care nu il va cuceri niciodata. Pascal vorbea despre doua aspecte relative ale infinitului: infinitul in mare, adica imensitatea spatiului ce inconjoara pamantul, si infinitul in mic, adica alcatuirea lucrurilor din particulele din ce in ce mai mici care pot fi divizate la nesfarsit. Astfel, in legatura cu cele doua aspecte, putem spune ca stiinta omului se situeaza undeva intre Luna si atom.
Unde se termina stiinta si ratiunea incepe credinta.
"Credinta ne spune ceea ce simturile nu ne spun, dar nu in contradictie cu ceea ce ele vad. Este dincolo de ele, nu contra lor."Pascal
Leibniz, de asemenea, spunea ca ceea ce este deasupra ratiunii nu este impotriva ei. Nu trebuie confundata credinta adevarata cu fanatismul. A crede in continuare ceva ce stiinta demonstreaza ca nu e asa inseamna a fi impotriva ratiunii. Adevarata credinta nu este deloc impotriva stiintei si nu are nici o legatura cu superstitiile si cu tot ce tine de fanatism. La fel, adevarata ratiune nu este impotriva credintei si nu are legatura cu ateismul.
"Ultimul pas al ratiunii este recunoasterea ca exista o infinitate de lucruri deasupra ei." Pascal

4 comentarii:

  1. Chiar si L.Blaga vorbea de o cunoastere paradisiaca, prin ratiune, limitata. Ratiune ar trebui imbinata cu iubirea, proporiile fiind echilibrate, nicidecum sa existe o prea mare discrepanta intre ele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Despre lucrurile care depasesc limitele cunoasterii si universului trebuie sa pastream tacerea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, dar cunoasterea e si prin credinta, nu numai prin ratiune. Ratiunea e ceva de genul "vezi si vei sti", credinta e "crezi si vei vedea".
    Credendo vides

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu e. Cunoaşterea e o credinţă probabilă, având în vedere că nu există certitudine. Unele lucruri nu le putem cunoaşte fiindcă nu le putem şti probabilitatea. Aici încape Dumnezeu.

    Nu poţi reduci cunoaşterea la credinţă fiindcă totul devine doar o asumare aleatorie fără credibilitate.

    RăspundețiȘtergere