Timpul

"Nu avem la indemana putin timp, ci pierdem foarte mult timp." Seneca

Moartea

Am sa incep prin a povesti pe scurt o legenda medievala, de pe vremea cand alchimia reprezenta o preocupare ascunsa a multor oameni, cand tratatele de alchimie, desi interzise de Inchizitie, erau foarte cautate.
Este vorba despre un cavaler care se indragosteste de o femeie casatorita. Amandoi aveau deja o familie si apartineau inaltei societati. Raspunzandu-i la una din scrisori, aceasta ii spune ca nu isi pot parasi familiile si ca nu ar putea fi impreuna decat daca ar gasi elixirul vietii, devenind astfel nemuritori si traind dupa ce familiile lor nu vor mai fi. Cavalerul se retrage intr-un laborator sa studieze si sa experimenteze alchimia. Cei doi se reintalnesc abia dupa trei zeci de ani, cand alchimistul soseste la ea acasa cu o sticulata cu elixirul vietii. Pierduse notiunea timpului si, pastrand imaginea ei din tinerete, o recunoste doar dupa voce. Cade in fata ei si ii intinde sticluta, spunandu-i ca el a baut deja. Aceasta ii arata cat este de bolnava si refuza sa bea :"Nu vreau elixirul care prelungeste noaptea mormantului, eu vizes la nemurire."Ea moare in curand iar alchimistul devine sclavul vietii. Orice ar fi facut, nu putea sa moara. Devine crestin si pleaca in lume, sa predice invataturile Evangheliilor prin cele mai periculoase locuri, sperand sa fie omorat pentru credinta lui. Multimile fanatice incercau sa-l omoare dar nu reuseau, este ingropat sub pietre dar revine. Trec sute de ani si el ramane neschimbat.
"Stia sa faca aur si putea cumpara lumea si toate monumentele sale fara a-si putea asigura bucuria unui singur mormant. Era saracul imortalitatii. Peste tot mergea cersind moartea si nimeni nu i-o putea oferi."
Legenda se incheie cu alchimistul care se intoarce acasa si, eliberat de Dumnezeu, moare in sfarsit.
Legenda dezvaluie, alegoric, intelepciunea adevaratilor alchimisti care nu cautau eternitatea pe acest pamant si priveau moartea ca pe o etapa in drumul evolutiei. Nu trebuie sa ne fie frica de moarte, care este inceputul unei alte existente, dar nici sa pierdem viata de aici cu gandul la cea viitoare.
Exista un timp pentru toate, asa cum zicea Solomon. "Vreme este sa te nasti si vreme sa mori."

Viata

Asa cum spunea Albert Pike, viata este o scoala. Lumea nu este o inchisoare a suferintei sau un palat al comoditatii, ci o scoala a instruirii si a disciplinei. Viata ne este data pentru educarea virtutilor, fiind o pregatire morala si spirituala pentru o existenta viitoare.
Toata viata este o munca de perfectionare. Intotdeauna va exista ceva de reparat sau de invins. Toate evenimentele care se petrec sunt incercari care trebuie depasite, lectii care trebuie invatate. Pe langa datoria comuna de lupta impotriva viciilor si de practicare a virtutilor, fiecare are propriul rol in societate. Nu conteaza functia sau statutul social; oricine este de folos intr-un anumit domeniu sau intr-o anumita imprejurare. Fiecare trebuie sa isi faca datoria sa, de la rege pana la cel mai simplu om. Faptul ca actiunile noastre nu sunt evenimente istorice nu trebuie sa ne opreasca din a ne face datoria.
Inactivitatea este opusul progresului, refuzul vietii. Cei care vor sa faca ceva vor gasi intotdeauna motive, cei care nu vor sa faca nimic vor cauta intotdeauna scuze. Nu exista o justificare pentru inertie. A nu face nimic este aproape la fel de rau ca a face rau.
A trai inseamna a lucra mereu pentru progresul personal si al societatii. Sa nu pierdem nici macar o zi in drumul evolutiei.

Viata, moartea si timpul

Privind tabloul "Vanitas" in care Philippe de Champagne a adunat o floare, un craniu si o clepsidra simbolizand viata, moartea si timpul, mi-am amintit de o intamplare din "Idiotul" lui Dostoievski. Este vorba despre un om care e urcat pe esafod si i se citeste sentinta de condamnare la moarte din motive politice. Doua zeci de minute dupa aceea i se schimba sentinta si scapa cu viata. Dar in intervalul dintre cele doua sentinte are parte de cele mai intense trairi. Statea in randul condamnatilor si se gandea ca urmeaza sa moara. Preotul se apropie de fiecare cu o cruce, ceea ce insemna ca nu le mai ramasesera mai mult de cinci minute. Aceste cinci minute i se parura nesfarsite, avea impresia ca in cinci minute are de trait atatea vieti, incat nu are rost sa se gandeasca la ultima clipa. Incepe sa se gandeasca la prieteni si sa isi ia ramas-bun de la ei. Apoi se gandeste la el insusi, la ce va urma si daca va fi intr-o noua existenta. O biserica din apropiere ii atrage atentia. Nu poate sa isi ia ochii de la lumina pe care aceasta o reflecta. Atunci incepe sa se gandeasca ce ar fi daca nu ar muri. Viata i-ar parea un infinit, ar transforma orice clipa intr-un secol si n-ar pierde nici un minut. Gandul acesta il tulbura atat de mult incat isi doarea sa fie impuscat cat mai repede. Pana la urma este salvat si, intorcandu-se la viata, nu traieste deloc asa cum isi propusese.
Gandul mortii reuseste sa schimbe total atitudinea fata de viata. Oamenii au uitat ca exista moarte sau nu vor sa isi aminteasca. Exista chiar o teama foate mare care ne face sa evitam discutiile pe acest subiect. Motivul este ca ne-am legat foarte mult de aceasta lume, de lucrurile materiale pe care le-am pierde murind. Daca am sti ca suntem in trecere pe aici, nu am mai pierde timpul cu lucruri trecatoare. Altfel ar fi viata atunci.

Fericirea

Doua lucruri tin omul departe de fericire: temerile si dorintele egoului. Vorbind despre fericire, Sfantul Augustin spunea ca atat timp cat cineva isi doreste ceva nu este fericit pentru ca nu il are. Iar daca il va avea tot nu va fi fericit pentru ca ii va fi teama sa nu il piarda. Sa nu cautam, deci, fericirea in lucrurile trecatoare, ci in valorile eterne. Nu strangeti comori pe pamant, spunea Iisus. Si totusi, cate razboaie nu s-au facut pentru o bucata de pamant si cate victime nu a facut stralucirea aurului? Si ce conducator, cucerind chiar lumea intreaga, ar putea trai fericit? Multumirea ar fi repede inlocuita de plictiseala ori de nelinistea pierderii imparatiei. Adevarata fericire ii apartine omului care isi traieste viata pentru ceilalti, cautand binele si dreptatea si fiind gata sa renunte la orice in favoarea aproapelui. Chiar daca semenii nu ii vor recunoaste meritele ci dimpotriva, ii vor rasplati binele cu rau, luandu-i chiar viata, nu va pierde nimic. Adevaratele comori sunt in cer.

Dumnezeu

"Cel care zice ca nu exista Dumnezeu, fara sa-L defineasca intr-un mod complet si absolut, vorbeste fara sens. Astept definitia sa, iar dupa ce mi-o va da, sunt sigur dinainte ca ii voi putea spune: Sunt de acord cu tine, nu exista un asemenea Dumnezeu. Dar cu siguranta acesta nu este Dumnezeul meu. Iar daca imi va zice: "Defineste-l pe Dumnezeul tau", ii voi raspunde: Nu voi face asa ceva, pentru ca un Dumnezeu definit este un Dumnezeu terminat (Un Dieu defini est un Dieu fini - in textul original)."
Eliphas Levi-"Les paradoxes de la haute science"