Rabelais isi imagina o manastire diferita de cele obisnuite, care nu era supusa nici unor reguli sau porunci. Aici, fiecare traia dupa vointa lui, se trezea cand vrea, facea ce vrea. Si oamenii erau fericiti, traind in libertate si moralitate.
Cateva secole mai tarziu, in 1920, cunoscutul ocultist Aleister Crowley infiinteaza in Italia o comunitate avand la baza filozofia sa religioasa, Thelema. Legea acesteia era formulata astfel:
"Do what thou wilt shall be the whole of the law."
Comunitatea este desfiintata in 1923, cand Crowley este izgonit de Mussolini.
Ramane intrebarea daca ar fi posibila o societate dupa acest model. Fara un comportament moral nu poate exista o societate si, cum oamenii nu imbratiseaza morala de bunavoie, prin lumina ratiunii, atunci este nevoie de legi. Dar pentru un om care isi iubeste semenii si pentru care morala nu reprezinta o constrangere, singura lege este:"Fa ceea ce vrei!"
duminică, 24 octombrie 2010
luni, 11 octombrie 2010
Iubirea de umanitate
Fraternitatea este marele ideal al omenirii.
Nu este pace si fericire pe pamant pentru ca iubirea de umanitate nu depaseste iubirea de sine. Cand ne vom invinge egoul, ne vom da seama ca facem parte din marea familie a umanitatii.
Fiecare om in parte traieste drama lui Faust, inteleptul nefericit care imbatranise inchis in laboratorul lui si care, supus tentatiilor mefistofelice, incheie pactul cu diavolul. Acesta ii promite ca ii va indeplini toate dorintele pana cand va fi atat de fericit incat va cere clipei sa se opreasca pentru a se bucura de ea. Atunci inseamna ca Mefisto si-a implinit datoria si ca sufletul lui Faust va merge in iad. Desi este intienerit si primeste tot ce vrea, Faust nu este fericit. Timpul trece si el ajunge iar batran. Ultima sa dorinta este sa intemeieze o asezare in care oamenii sa munceasca impreuna si sa traiasca liberi. Abia atunci este cu adevarat fericit si cere clipei sa se opreasca. Moare, dar sufletul lui nu ajunge in iad, ci este inaltat la cer de ingeri. Dragostea de umanitate l-a mantuit.
Nu este pace si fericire pe pamant pentru ca iubirea de umanitate nu depaseste iubirea de sine. Cand ne vom invinge egoul, ne vom da seama ca facem parte din marea familie a umanitatii.
Fiecare om in parte traieste drama lui Faust, inteleptul nefericit care imbatranise inchis in laboratorul lui si care, supus tentatiilor mefistofelice, incheie pactul cu diavolul. Acesta ii promite ca ii va indeplini toate dorintele pana cand va fi atat de fericit incat va cere clipei sa se opreasca pentru a se bucura de ea. Atunci inseamna ca Mefisto si-a implinit datoria si ca sufletul lui Faust va merge in iad. Desi este intienerit si primeste tot ce vrea, Faust nu este fericit. Timpul trece si el ajunge iar batran. Ultima sa dorinta este sa intemeieze o asezare in care oamenii sa munceasca impreuna si sa traiasca liberi. Abia atunci este cu adevarat fericit si cere clipei sa se opreasca. Moare, dar sufletul lui nu ajunge in iad, ci este inaltat la cer de ingeri. Dragostea de umanitate l-a mantuit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
