Credinta

Cand vine vorba de credinta, in filosofie se da o lupta intre rationalism si existentialism. Rationalistii n-au respins credinta dar, plasand-o dincolo de ratiune, n-au mai acordat atentie problemelor de credinta, ocupandu-se de cele din domeniul ratiunii.
In rationalism, actiunea se petrece in domeniul ratiunii, in existentialism, in afara lui, iar ceea ce scapa ratiunii poate parea absurd. Pentru Kierkegaard, Dumnezeu este necunoscutul de care se izbeste intelectul, iar obiectul credintei, paradoxul. Se intrevede in scrierile lui, ideea "credo quia absurdum" (cred pentru ca este absurd - cuvinte provenind din traducerea inexacta a unui fragment care ii apartine lui Tertulian: "Este de crezut ca Fiul lui Dumnezeu a murit, fiindca este absurd; si ca fiind ingropat a inviat, este sigur, fiinda este imposibil.") Daca s-ar putea ajunge la Dumnezeu in mod obiectiv, atunci nu ar mai fi credinta, si tocmai pentru ca nu se poate acest lucru, trebuie sa credem.
Cat priveste conflictul dintre existentialism si celelalte filosofii rationaliste, trebuie sa recunoastem meritele ganditorilor existentialisti in abordarea aspectelor profunde ale vietii, pe care au facut-o cu pretul linistii lor, acceptand disperarea si nelinistea permanenta. Pentru ceilalti filozofi, instrumentul cunoasterii este ratiunea, pentru existentialisti, suferinta. Ratiunea este desigur mai confortabila, dar exista adevaruri care nu pot fi cunoscute la temperatura normala a vietii. Acestea sunt adevarurile de credinta.
Iar pentru a impaca rationalismul si existentialismul, trebuie sa acceptam rolul si meritele ratiunii in domeniul ei, dar sa ii recunoastem limitele.

Libertatea

Rabelais isi imagina o manastire diferita de cele obisnuite, care nu era supusa nici unor reguli sau porunci. Aici, fiecare traia dupa vointa lui, se trezea cand vrea, facea ce vrea. Si oamenii erau fericiti, traind in libertate si moralitate.
Cateva secole mai tarziu, in 1920, cunoscutul ocultist Aleister Crowley infiinteaza in Italia o comunitate avand la baza filozofia sa religioasa, Thelema. Legea acesteia era formulata astfel:
"Do what thou wilt shall be the whole of the law."
Comunitatea este desfiintata in 1923, cand Crowley este izgonit de Mussolini.
Ramane intrebarea daca ar fi posibila o societate dupa acest model. Fara un comportament moral nu poate exista o societate si, cum oamenii nu imbratiseaza morala de bunavoie, prin lumina ratiunii, atunci este nevoie de legi. Dar pentru un om care isi iubeste semenii si pentru care morala nu reprezinta o constrangere, singura lege este:"Fa ceea ce vrei!"

Iubirea de umanitate

Fraternitatea este marele ideal al omenirii.
Nu este pace si fericire pe pamant pentru ca iubirea de umanitate nu depaseste iubirea de sine. Cand ne vom invinge egoul, ne vom da seama ca facem parte din marea familie a umanitatii.
Fiecare om in parte traieste drama lui Faust, inteleptul nefericit care imbatranise inchis in laboratorul lui si care, supus tentatiilor mefistofelice, incheie pactul cu diavolul. Acesta ii promite ca ii va indeplini toate dorintele pana cand va fi atat de fericit incat va cere clipei sa se opreasca pentru a se bucura de ea. Atunci inseamna ca Mefisto si-a implinit datoria si ca sufletul lui Faust va merge in iad. Desi este intienerit si primeste tot ce vrea, Faust nu este fericit. Timpul trece si el ajunge iar batran. Ultima sa dorinta este sa intemeieze o asezare in care oamenii sa munceasca impreuna si sa traiasca liberi. Abia atunci este cu adevarat fericit si cere clipei sa se opreasca. Moare, dar sufletul lui nu ajunge in iad, ci este inaltat la cer de ingeri. Dragostea de umanitate l-a mantuit.

Morala

Ideile oamenilor privind binele si dreptatea difera atat de mult in functie de locuri si vremuri, incat pare ca legile morale nu sunt decat conventii. Oricat s-ar schimba parerile, morala ramane aceeasi.
Si in domeniul religiei este la fel. Nu exista decat o singura lege, asa cum nu exista decat un Dumnezeu. Toate religiile sunt animate de acelasi spirit al fraternitatii universale.
Morala nu se schimba, regula de aur apartine tuturor timpurilor.
A existat acum cateva secole, la Londra, o societate de teisti a caror invatatura era formulata astfel: "Morala este aceeasi pentru toti oameni, deci vine de la Dumnezeu, sectele sunt diferite, deci sunt facute de oameni."

Raiul si iadul

O descriere foarte frumoasa a raiului este cea facuta de Dostoievski in "Visul unui om ridicol". Este vorba despre un om singuratic, depresiv care, hotarat sa se sinucida, adoarme cu pistolul pe masa si viseaza ca s-a omorat. O entitate necunoscuta il ridica din mormant si il conduce intr-o lume noua. Acolo toti oamenii erau fericiti, traiau in armonie cu intreaga creatie; erau inocenti ca niste copii, nici macar nu stiau ce inseamna raul, suferinta. Nu aveau temple, pentru ca traiau in legatura directa cu Dumnezeu. Era o lume a iubirii si a pacii, era pamantul de dinainte de cadere.
Nou-venitul reuseste sa ii corupa si asa incepe decaderea. Acestia se despart,pornesc razboaie si se omoara intre ei. Degeaba incerca sa ii aduca inapoi, pierdusera pana si amintirea paradisului. Fericirea pierduta era doar o legenda. Incep sa ridice temple, fiecare venerandu-si propria idee. Apare stiinta, oamenii sunt preocupati tot mai mult de cunoastere("constiinta vietii este superioara vietii, cunoasterea legilor fericirii este superioara fericirii"). Sinucigasul incearca sa ii opreasca dar este considerat nebun; sufera atat de mult, incat simte ca moare si se trezeste din vis.
Din acea dimineata viata lui se schimba in totalitate. Acesta isi ia misiunea de a-i invata pe oamenii adevarul care i se revelase in vis:"Esentialul este sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti, iata ce este esential, iata ce este totul fara sa mai fie nevoie de nimic", convins ca, daca oamenii ar intelege acest lucru, intr-o singura zi, intr-o singura ora chiar, pamantul ar deveni paradis.
Acesta este raiul, dar iadul? Cum cartile sfinte nu prezinta o imagine prea clara a infernului, traditia si legendele s-au intrecut in imaginatie, descriind locuri subterane in care oamenii se chinuiesc in flacari. Exista, insa, intr-un alt roman de-al lui Dostoievski, o descriere mai inspaimantatoare decat in Infernul lui Dante , mai tragica decat scrierile si legendele medievale: "Iadul este suferinta de a nu mai putea iubi."

Nimic nou sub soare

Oamenii nu s-au schimbat deloc, totul este la fel de mii de ani: aceleasi vicii, aceleasi virtuti, aceeasi morala, aceleasi probleme existentiale. Intotdeauna au existat aceleasi ocupatii, aceleasi clase sociale. Ne place sa credem ca am evoluat, progresul tehnologic ne da aceasta iluzie. Peste ruinele vechilor cetati am construit orase noi, iar casele simple au fost inlocuite de cele mari, cladirile complexe alcatuind noul peisaj urban. Poate ca tehnologia face ca modul de viata al omului de acum sa difere de cel al anticului, dar aceleasi probleme de constiinta ii tulburau pe amandoi. Oamenii sunt la fel, s-a schimbat doar decorul.

Timpul

"Nu avem la indemana putin timp, ci pierdem foarte mult timp." Seneca

Moartea

Am sa incep prin a povesti pe scurt o legenda medievala, de pe vremea cand alchimia reprezenta o preocupare ascunsa a multor oameni, cand tratatele de alchimie, desi interzise de Inchizitie, erau foarte cautate.
Este vorba despre un cavaler care se indragosteste de o femeie casatorita. Amandoi aveau deja o familie si apartineau inaltei societati. Raspunzandu-i la una din scrisori, aceasta ii spune ca nu isi pot parasi familiile si ca nu ar putea fi impreuna decat daca ar gasi elixirul vietii, devenind astfel nemuritori si traind dupa ce familiile lor nu vor mai fi. Cavalerul se retrage intr-un laborator sa studieze si sa experimenteze alchimia. Cei doi se reintalnesc abia dupa trei zeci de ani, cand alchimistul soseste la ea acasa cu o sticulata cu elixirul vietii. Pierduse notiunea timpului si, pastrand imaginea ei din tinerete, o recunoste doar dupa voce. Cade in fata ei si ii intinde sticluta, spunandu-i ca el a baut deja. Aceasta ii arata cat este de bolnava si refuza sa bea :"Nu vreau elixirul care prelungeste noaptea mormantului, eu vizes la nemurire."Ea moare in curand iar alchimistul devine sclavul vietii. Orice ar fi facut, nu putea sa moara. Devine crestin si pleaca in lume, sa predice invataturile Evangheliilor prin cele mai periculoase locuri, sperand sa fie omorat pentru credinta lui. Multimile fanatice incercau sa-l omoare dar nu reuseau, este ingropat sub pietre dar revine. Trec sute de ani si el ramane neschimbat.
"Stia sa faca aur si putea cumpara lumea si toate monumentele sale fara a-si putea asigura bucuria unui singur mormant. Era saracul imortalitatii. Peste tot mergea cersind moartea si nimeni nu i-o putea oferi."
Legenda se incheie cu alchimistul care se intoarce acasa si, eliberat de Dumnezeu, moare in sfarsit.
Legenda dezvaluie, alegoric, intelepciunea adevaratilor alchimisti care nu cautau eternitatea pe acest pamant si priveau moartea ca pe o etapa in drumul evolutiei. Nu trebuie sa ne fie frica de moarte, care este inceputul unei alte existente, dar nici sa pierdem viata de aici cu gandul la cea viitoare.
Exista un timp pentru toate, asa cum zicea Solomon. "Vreme este sa te nasti si vreme sa mori."

Viata

Asa cum spunea Albert Pike, viata este o scoala. Lumea nu este o inchisoare a suferintei sau un palat al comoditatii, ci o scoala a instruirii si a disciplinei. Viata ne este data pentru educarea virtutilor, fiind o pregatire morala si spirituala pentru o existenta viitoare.
Toata viata este o munca de perfectionare. Intotdeauna va exista ceva de reparat sau de invins. Toate evenimentele care se petrec sunt incercari care trebuie depasite, lectii care trebuie invatate. Pe langa datoria comuna de lupta impotriva viciilor si de practicare a virtutilor, fiecare are propriul rol in societate. Nu conteaza functia sau statutul social; oricine este de folos intr-un anumit domeniu sau intr-o anumita imprejurare. Fiecare trebuie sa isi faca datoria sa, de la rege pana la cel mai simplu om. Faptul ca actiunile noastre nu sunt evenimente istorice nu trebuie sa ne opreasca din a ne face datoria.
Inactivitatea este opusul progresului, refuzul vietii. Cei care vor sa faca ceva vor gasi intotdeauna motive, cei care nu vor sa faca nimic vor cauta intotdeauna scuze. Nu exista o justificare pentru inertie. A nu face nimic este aproape la fel de rau ca a face rau.
A trai inseamna a lucra mereu pentru progresul personal si al societatii. Sa nu pierdem nici macar o zi in drumul evolutiei.

Viata, moartea si timpul

Privind tabloul "Vanitas" in care Philippe de Champagne a adunat o floare, un craniu si o clepsidra simbolizand viata, moartea si timpul, mi-am amintit de o intamplare din "Idiotul" lui Dostoievski. Este vorba despre un om care e urcat pe esafod si i se citeste sentinta de condamnare la moarte din motive politice. Doua zeci de minute dupa aceea i se schimba sentinta si scapa cu viata. Dar in intervalul dintre cele doua sentinte are parte de cele mai intense trairi. Statea in randul condamnatilor si se gandea ca urmeaza sa moara. Preotul se apropie de fiecare cu o cruce, ceea ce insemna ca nu le mai ramasesera mai mult de cinci minute. Aceste cinci minute i se parura nesfarsite, avea impresia ca in cinci minute are de trait atatea vieti, incat nu are rost sa se gandeasca la ultima clipa. Incepe sa se gandeasca la prieteni si sa isi ia ramas-bun de la ei. Apoi se gandeste la el insusi, la ce va urma si daca va fi intr-o noua existenta. O biserica din apropiere ii atrage atentia. Nu poate sa isi ia ochii de la lumina pe care aceasta o reflecta. Atunci incepe sa se gandeasca ce ar fi daca nu ar muri. Viata i-ar parea un infinit, ar transforma orice clipa intr-un secol si n-ar pierde nici un minut. Gandul acesta il tulbura atat de mult incat isi doarea sa fie impuscat cat mai repede. Pana la urma este salvat si, intorcandu-se la viata, nu traieste deloc asa cum isi propusese.
Gandul mortii reuseste sa schimbe total atitudinea fata de viata. Oamenii au uitat ca exista moarte sau nu vor sa isi aminteasca. Exista chiar o teama foate mare care ne face sa evitam discutiile pe acest subiect. Motivul este ca ne-am legat foarte mult de aceasta lume, de lucrurile materiale pe care le-am pierde murind. Daca am sti ca suntem in trecere pe aici, nu am mai pierde timpul cu lucruri trecatoare. Altfel ar fi viata atunci.

Fericirea

Doua lucruri tin omul departe de fericire: temerile si dorintele egoului. Vorbind despre fericire, Sfantul Augustin spunea ca atat timp cat cineva isi doreste ceva nu este fericit pentru ca nu il are. Iar daca il va avea tot nu va fi fericit pentru ca ii va fi teama sa nu il piarda. Sa nu cautam, deci, fericirea in lucrurile trecatoare, ci in valorile eterne. Nu strangeti comori pe pamant, spunea Iisus. Si totusi, cate razboaie nu s-au facut pentru o bucata de pamant si cate victime nu a facut stralucirea aurului? Si ce conducator, cucerind chiar lumea intreaga, ar putea trai fericit? Multumirea ar fi repede inlocuita de plictiseala ori de nelinistea pierderii imparatiei. Adevarata fericire ii apartine omului care isi traieste viata pentru ceilalti, cautand binele si dreptatea si fiind gata sa renunte la orice in favoarea aproapelui. Chiar daca semenii nu ii vor recunoaste meritele ci dimpotriva, ii vor rasplati binele cu rau, luandu-i chiar viata, nu va pierde nimic. Adevaratele comori sunt in cer.

Dumnezeu

"Cel care zice ca nu exista Dumnezeu, fara sa-L defineasca intr-un mod complet si absolut, vorbeste fara sens. Astept definitia sa, iar dupa ce mi-o va da, sunt sigur dinainte ca ii voi putea spune: Sunt de acord cu tine, nu exista un asemenea Dumnezeu. Dar cu siguranta acesta nu este Dumnezeul meu. Iar daca imi va zice: "Defineste-l pe Dumnezeul tau", ii voi raspunde: Nu voi face asa ceva, pentru ca un Dumnezeu definit este un Dumnezeu terminat (Un Dieu defini est un Dieu fini - in textul original)."
Eliphas Levi-"Les paradoxes de la haute science"

Religia

Toate religiile vorbesc despre iubirea fata de Dumnezeu si fata de semeni, despre lupta cu viciile si renuntarea la ego, despre atingerea starii de iluminare sau mantuire.
Peste tot se gasesc aceleasi invataturi despre renuntarea la lucrurile trecatoare si bogatiile iluzorii in schimbul cautarii valorilor eterne.
Religiile cauta sa uneasca toti oamenii si, de aceea, contrazicerile pe teme religioase trebuie evitate pentru ca duc la dezbinare. Legea este aceeasi, difera doar forma de exprimare si influentele vremii sau ale locurilor.
De-a lungul timpului, oamenii au uitat lucrurile esentiale care ii leaga si s-au pierdut in detaliile care, li se parea lor, ii desparteau.
Hillel rezuma legea lui Moise in cateva cuvinte:
"Ceea ce tie nu iti place, nu ii face aproapelui tau. Aici este intreaga lege, restul nu este decat comentariu asupra ei."

Deasupra ratiunii

Cunoasterea prin intermediul ratiunii este limitata.
Raspunsurile la intrebarile fundamentale (cine suntem, de unde venim, care este sensul vietii) sunt dincolo de ratiune. Ar fi chiar irational sa sustinem ca se poate cunoaste totul prin intermediul ratiunii.
Stiinta, desi este mereu in progres, ramane limitata in fata infinitului pe care nu il va cuceri niciodata. Pascal vorbea despre doua aspecte relative ale infinitului: infinitul in mare, adica imensitatea spatiului ce inconjoara pamantul, si infinitul in mic, adica alcatuirea lucrurilor din particulele din ce in ce mai mici care pot fi divizate la nesfarsit. Astfel, in legatura cu cele doua aspecte, putem spune ca stiinta omului se situeaza undeva intre Luna si atom.
Unde se termina stiinta si ratiunea incepe credinta.
"Credinta ne spune ceea ce simturile nu ne spun, dar nu in contradictie cu ceea ce ele vad. Este dincolo de ele, nu contra lor."Pascal
Leibniz, de asemenea, spunea ca ceea ce este deasupra ratiunii nu este impotriva ei. Nu trebuie confundata credinta adevarata cu fanatismul. A crede in continuare ceva ce stiinta demonstreaza ca nu e asa inseamna a fi impotriva ratiunii. Adevarata credinta nu este deloc impotriva stiintei si nu are nici o legatura cu superstitiile si cu tot ce tine de fanatism. La fel, adevarata ratiune nu este impotriva credintei si nu are legatura cu ateismul.
"Ultimul pas al ratiunii este recunoasterea ca exista o infinitate de lucruri deasupra ei." Pascal

Iluminismul

Iluminismul a inseamnat eliberarea omului de superstitii, prejudecati si fanatism.
Kant rezuma ideile Iluminismului in doua cuvinte: "Sapere aude"(Indrazneste sa gandesti). Ratiunea a invins dogmele absurde care ii tineau in lanturi pe oameni. Lipsa ratiunii inseamna nebunie, iar ceea ce s-a intamplat in Evul Mediu dovedeste acest lucru.
Se crede gresit ca Iluminismul a avut un caracter antireligios. Nu impotriva religiei au luptat mintile iluminate, ci impotriva dogmelor false si a ideilor impuse de preotii corupti. Voltaire, Leibniz si alti iluministi nu promovau ateismul,asa cum am mai auzit spunandu-se, ci dimpotriva, ii considerau irationali atat pe fanatici cat si pe atei.
Dialogurile lui Voltaire demonstreaza destul de bine acest lucru.

"Lucretiu: Dumneavoastra, care nu admiteti decat lucrurile evidente, cum puteti recunoaste un principiu despre care n-aveti nici o idee?
Poseidonius: Tot asa cum,inainte de a va fi cunoscut, am spus despre cartea dumneavoastra ca apartine unui om de spirit.
Lucretiu: Nu trebuie sa admiteti existenta unei fiinte despre care n-aveti nici o cunostinta.
Poseidonius: Este ca si cum mi-ati spune ca nu trebuie sa cred ca un arhitect a cladit Capitoliul pentru ca n-am putut sa-l vad pe acest arhitect.
Lucretiu: Nu va este cu mult mai usor sa recunoasteti natura ce se transforma ea insasi decat sa recunoasteti o fiinta invizibila care o transforma? In primul caz, n-aveti decat o dificultate, in cel de-al doilea caz, aveti doua dificultati, si-anume: de a intelege natura insasi, si, pe langa aceasta, o fiinta necunoscuta care actioneaza asupra ei.
Poseidonius: Lucrurile stau tocmai pe dos. Vad nu numai o dificultate, ci o imposibilitate in a intelege ca materia ar putea avea scopuri infinite, si nu vad nici o dificultate in a admite existenta unei fiinte inteligente care stapaneste aceasta materie prin scopurile sale infinite si prin vointa sa atotputernica.
Neincrezatorul: Cum imi veti demonstra existenta lui Dumnezeu?
Credinciosul: Asa cum se demonstreaza existenta soarelui, deschizand ochii."
Voltaire

Alchimia si Marea Opera

A transforma orice metal in aur si a obtine elixirul vietii, iata tentatiile care i-au determinat pe multi sa cerceteze alchimia. Din cele mai vechi timpuri, bogatia si nemurirea i-au fascinat atat de mult pe oameni incat unii si-au irosit intreaga viata in laborator, fara a gasi piatra filosofala.
Un alchimist adevarat nu ar cauta sa se imbogateasca pentru ca stie ca toate lucrurile sunt trecatoare si nici sa traiasca vesnic pe pamant pentru ca nu vede moartea ca pe un sfarsit, ci ca pe o trecere. A fugi de moarte ar insemna sa se opuna evolutiei.
Ce este atunci marea opera? Este piatra cubica a masoneriei, adica transformarea interioara a omului care, eliberat de vicii si instincte, nu mai este sclavul naturii, ci regele ei. Solomon a cautat intelepciunea si, pe langa aceasta, a avut parte si de bogatii. Sa cautam, deci, intelepciunea eterna si nu bogatiile trecatoare care oricum vor veni in masura in care sunt necesare.
"Cautati Imparatia lui Dumnezeu si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra".(Luca 12:31)

Dreptul, datoria si libertatea

"Trebuie sa faci ce vrei atunci cand vrei ce trebuie. Aceasta este legea libertatii!Cu alte cuvinte orice om are dreptul sa isi faca datoria." Eliphas Levi

Omul are dreptul sa isi faca datoria. Pare paradoxal dar nu este.
Legea divina este binele in toate nuantele lui: adevarul in cunoastere, intelepciunea in gandire, dreptatea in judecata, fraternitatea intre oameni. Datoria omului este sa respecte aceasta lege dar daca face binele de dragul binelui atunci acesta nu mai este o datorie, ci un drept.
Liberatea absoluta insemna numai drepturi si nicio datorie. Cel care cauta adevarul, lupta pentru dreptate si isi da viata pentru binele semenilor este liber pentru ca datoria pe care si-o indeplineste cu placere devine drept.
A-ti gasi fericirea in implinirea legii, adica a face ca dreptul sa coincida cu datoria, aceasta este libertatea. A nu respecta legea divina inseamna a fi sclav.
Asa cum am mai spus, raul provine din necunoastere. Cand oamenii vor intelege ca legile sunt facute pentru a-i conduce la fericire, atunci va incepe eliberarea. Atunci se va realiza promisiunea Marelui Maestru: "Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi".

Binele si raul

Binele este tot ce inseamna creatie, progres, libertate, iubire. Raul este distrugere, decadere, sclavie si ura.
Mereu oamenii s-au intrebat de ce exista rau in lume desi ceea ce i-a deranjat mai mult a fost existenta suferintei. Suferinta nu este un rau, ci o consecinta a acestuia. Rolul ei nu este de a pedepsi, adica de a face si mai mult rau, ci de a indrepta.
Binele este ordinea eterna iar a face un rau inseamna a produce o dezordine. Suferinta vine pentru a restabili ordinea initiala. Cand omul este atras de rau se abate de pe calea cea dreapta. Atunci vine suferinta pentru a il readuce pe drumul cel bun. Binele este etern, raul este temporar.
Oamenii se lasa stapaniti de rau datorita ignorantei. Nimeni nu poate iubi raul de dragul raului, ci numai confundandu-l cu binele. De aceea am putea spune ca raul este binele prost inteles. Scopul tuturor oamenilor este fericirea, numai ca fiecare vede diferit aceasta fericire. Numai binele duce la adevarata fericire, in timp raul ofera doar o placere trecatoare.

Ratiunea

Nimic nu este intamplator, adica fara o ratiune de a exista. In natura nu exista dezordine, exista o ordine necunoscuta inca omului. Lumea este o inlantuire de cauze si efecte. Aparentele dezordini,numite minuni, sunt doar efecte ale caror cauze nu sunt cunoscute inca. Inainte ca electricitatea sa fie descoperita, fenomenele electrice erau considerate minuni. Fenomenele care acum tin de domeniul supranaturalului vor fi descoperite in viitor. Progresul stiintei este infinit ca si universul pe care il cerceteaza dar oricat de mult va avansa nu va cunoaste niciodata totul. Acolo unde se termina stiinta incepe credinta. Nu putem sti ceea ce este deasupra lumii cunoscute dar putem presupune prin analogie cu ceea ce cunoastem. Analogia a fost secretul inteleptilor din cele mai vechi timpuri. Observand natura si armonia transformarilor ei, acestia au ajuns la o cunoastere care scapa pana si stiintei de acum. "Cartea pe care am studiat-o a fost cartea naturii scrisa de degetul lui Dumnezeu", spunea Paracelsus.
Existenta efectelor presupune existenta unor cauze. Astfel, existenta creatiei presupune existenta unui creator. Suntem de acord ca doar faptul ca exista o casa ne este de ajuns pentru a demonstra existenta unui arhitect. Ar fi absurd sa presupunem ca zidurile, usile si ferestrele au aparut direct de la natura, fara interventia omului. Atunci unde este ratiunea ateilor cand nu accepta un creator sub pretextul ca nu-l pot demonstra? Nu este insasi creatia demonstratia creatorului?

Stiinta si Religia

Cu totii observam conflictul dintre stiinta si religia din zilele noastre. Aceste domenii sunt total diferite dar nu intra in contradictie asa cum s-a crezut de multa vreme si, din pacate, inca se mai crede. Inainte, oamenii religiei au crezut ca adevarul este numai in religie si au impiedicat progresul stiintei. Multi inventatori si oameni de stiinta au fost omorati din cauza fanatismului oamenilor innebuniti de superstitii. In zilele noastre oamenii stiinta se amesteca in domeniul religiei si, incercand sa-i demonstreze absurditatea, promoveaza ateismul.
Stiinta, care sustine ceva numai dupa ce a fost cunoscut si studiat, nu ar trebui sa se amestece in religie, ale carei idei nu pot fi studiate. Dogmele religiei sunt alegorii si nu trebuie luate in sensul literal.Religia incepe acolo unde se termina stiinta.
Leibniz facea deosebire intre ceea ce este deasupra ratiunii si ceea ce este impotriva ratiunii. Aici este problema si solutia conflictului. Oamenii confunda ceea ce este deasupra ratiunii cu ceea ce este impotriva ei. Adevarata stiinta nu se amesteca niciodata in problemele de deasupra ratiunii iar adevarata religie nu este niciodata impotriva ratiunii.
Adevarata cunoastere rezulta din armonia stiintei cu religia. Acestea sunt cele doua coloane printre care trece initiatul pentru a ajunge in templul intelepciunii.

Fractalii

"Quid mirum noscere mundum
Si possunt homines? Quibus est et mundus in ipsis
Exemplumque Dei quisque est sub imagine parva."


"Ce-i de mirare ca oamenii pot
Sa cunoasca lumea? Ei au si lumea in ei insisi
Si fiecare este in mic un model al Zeului."


Aceste frumoase versuri ii apartin lui Manilius, poet si astrolog roman din secolul I. Inteleptii din antichitate credeau ca in fiecare punct al universului este continut universul intreg, desi el insusi este constituit din aceste puncte.
Un fractal reprezinta o figura geometrica fragmentata care poate fi divizata in parti, astfel incat fiecare parte sa fie o copie in miniatura a intregului. S-au observat diverse elemente din natura care au la baza fractalii si se crede ca universul ar fi alcatuit dupa aceasta armonie.
Termenul de "fractal" a fost introdus abia in secolul trecut dar ideea apartine timpurilor foarte vechi.
In Biblie se spune ca omul a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, stiintele esoterice vorbesc despre corespondenta dintre microcosmos si macrocosmos, hermetismul ne invata ca ceea ce este jos este la fel cu ceea ce este sus. Fiecare om reflecta imaginea intregului,fiind un mic univers, de aceea cunoasterea de sine este atat de importanta. Cat de frumos se regasesc aceste idei in cateva cuvinte care ar trebui sa fie legea cunoasterii: "Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste lumea."