duminică, 25 iulie 2010

Moartea

Am sa incep prin a povesti pe scurt o legenda medievala, de pe vremea cand alchimia reprezenta o preocupare ascunsa a multor oameni, cand tratatele de alchimie, desi interzise de Inchizitie, erau foarte cautate.
Este vorba despre un cavaler care se indragosteste de o femeie casatorita. Amandoi aveau deja o familie si apartineau inaltei societati. Raspunzandu-i la una din scrisori, aceasta ii spune ca nu isi pot parasi familiile si ca nu ar putea fi impreuna decat daca ar gasi elixirul vietii, devenind astfel nemuritori si traind dupa ce familiile lor nu vor mai fi. Cavalerul se retrage intr-un laborator sa studieze si sa experimenteze alchimia. Cei doi se reintalnesc abia dupa trei zeci de ani, cand alchimistul soseste la ea acasa cu o sticulata cu elixirul vietii. Pierduse notiunea timpului si, pastrand imaginea ei din tinerete, o recunoste doar dupa voce. Cade in fata ei si ii intinde sticluta, spunandu-i ca el a baut deja. Aceasta ii arata cat este de bolnava si refuza sa bea :"Nu vreau elixirul care prelungeste noaptea mormantului, eu vizes la nemurire."Ea moare in curand iar alchimistul devine sclavul vietii. Orice ar fi facut, nu putea sa moara. Devine crestin si pleaca in lume, sa predice invataturile Evangheliilor prin cele mai periculoase locuri, sperand sa fie omorat pentru credinta lui. Multimile fanatice incercau sa-l omoare dar nu reuseau, este ingropat sub pietre dar revine. Trec sute de ani si el ramane neschimbat.
"Stia sa faca aur si putea cumpara lumea si toate monumentele sale fara a-si putea asigura bucuria unui singur mormant. Era saracul imortalitatii. Peste tot mergea cersind moartea si nimeni nu i-o putea oferi."
Legenda se incheie cu alchimistul care se intoarce acasa si, eliberat de Dumnezeu, moare in sfarsit.
Legenda dezvaluie, alegoric, intelepciunea adevaratilor alchimisti care nu cautau eternitatea pe acest pamant si priveau moartea ca pe o etapa in drumul evolutiei. Nu trebuie sa ne fie frica de moarte, care este inceputul unei alte existente, dar nici sa pierdem viata de aici cu gandul la cea viitoare.
Exista un timp pentru toate, asa cum zicea Solomon. "Vreme este sa te nasti si vreme sa mori."

6 comentarii:

  1. De ce te temi de moarte ?
    Ea doar te transforma
    Din fiinta cea de lut
    In cea mai pura forma.

    RăspundețiȘtergere
  2. Prea multe filozofii pe aceasta tema...

    RăspundețiȘtergere
  3. Solomon era cam prost. Inteligent era Ecleziastul :

    „O deşertăciune a deşertăciunilor. Totul este deşertăciune!" (Ecl.l:2).



    "evolutiei. Nu trebuie sa ne fie frica de moarte, care este inceputul unei alte existente, dar nici sa pierdem viata de aici cu gandul la cea viitoare."

    Dom'le...tu gândeşti? Evoluţie spre ce? Eu când aud cuvântul ăsta...
    Ce începutul altei existenţe?? Aceasta existenţă este un accident, un fel de aberaţie a adevăratei şi imuabilei EXISTENŢE care este INEXISTENŢA. Viaţa e o eroare, un vis, o iluzie.

    RăspundețiȘtergere
  4. S-ar putea ca tot printr-un "accident" sa te trezesti si intr-o existenta viitoare.

    Nu prea te inteleg. Esti impotriva vietii dar nu esti de acord cu sinuciderea. Ai vrea ca specia sa dispara dar nu si tu, ca individ.
    Daca viata e o eroare, totul este suferinta iar sfarsitul este inexistenta , atunci ce rost are sa mai traiesti chiar si un minut dupa ce te-ai convins de acest lucru?

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu pricepi nimic, pentru că nu poti gândi în abstract. Aşa sunteţi voi , femeile...
    Specia nu mă interesează. Eu ca individ voi dispărea oricum, individuaţia fiind o iluzie...


    Sinuciderea este o afirmare a VOINTEI DE VIAŢĂ. Nu înţelegi? Daca m-as sinucide n-aş rezolva nimic. Aşa cum am scris pe blog şi explicat în detaliu. Asceza pe de altă parte este negarea acestei VOINŢE DE VIAŢĂ.

    RăspundețiȘtergere
  6. M U I E la iehovisti, mormoni si atei!

    RăspundețiȘtergere