Viata, moartea si timpul

Privind tabloul "Vanitas" in care Philippe de Champagne a adunat o floare, un craniu si o clepsidra simbolizand viata, moartea si timpul, mi-am amintit de o intamplare din "Idiotul" lui Dostoievski. Este vorba despre un om care e urcat pe esafod si i se citeste sentinta de condamnare la moarte din motive politice. Doua zeci de minute dupa aceea i se schimba sentinta si scapa cu viata. Dar in intervalul dintre cele doua sentinte are parte de cele mai intense trairi. Statea in randul condamnatilor si se gandea ca urmeaza sa moara. Preotul se apropie de fiecare cu o cruce, ceea ce insemna ca nu le mai ramasesera mai mult de cinci minute. Aceste cinci minute i se parura nesfarsite, avea impresia ca in cinci minute are de trait atatea vieti, incat nu are rost sa se gandeasca la ultima clipa. Incepe sa se gandeasca la prieteni si sa isi ia ramas-bun de la ei. Apoi se gandeste la el insusi, la ce va urma si daca va fi intr-o noua existenta. O biserica din apropiere ii atrage atentia. Nu poate sa isi ia ochii de la lumina pe care aceasta o reflecta. Atunci incepe sa se gandeasca ce ar fi daca nu ar muri. Viata i-ar parea un infinit, ar transforma orice clipa intr-un secol si n-ar pierde nici un minut. Gandul acesta il tulbura atat de mult incat isi doarea sa fie impuscat cat mai repede. Pana la urma este salvat si, intorcandu-se la viata, nu traieste deloc asa cum isi propusese.
Gandul mortii reuseste sa schimbe total atitudinea fata de viata. Oamenii au uitat ca exista moarte sau nu vor sa isi aminteasca. Exista chiar o teama foate mare care ne face sa evitam discutiile pe acest subiect. Motivul este ca ne-am legat foarte mult de aceasta lume, de lucrurile materiale pe care le-am pierde murind. Daca am sti ca suntem in trecere pe aici, nu am mai pierde timpul cu lucruri trecatoare. Altfel ar fi viata atunci.